Da’DeCe la 2 ani în muzee?

Un text de Raluca Bem Neamu, din volumul Marketingul și educația în muzee, ediția a V-a, lucrările sesiunii de comunicări, Marketingul și educația în muzee, Sibiu, 1-4 octombrie 2014, Editura ASTRA Museum

Abstract: The article evokes the three years experience of the Da’DeCe (‘Why’sThat’) Association in the museums from Bucharest. The educational programs for children from the age of 2 constitutes the core of the activities carried out and of the principles followed by the organisation for these programs referring to the interactive techniques of connecting with the audience and exposing the museum: movement associated to activities; the experiment; object manipulation; workshops; storytelling; stimulating the direct experience, emotion, and lack of excessive verbalization; parent-child relationship as an essential pillar; etc.

“La ceai cu regina”, program educativ, Muzeul National de Istorie al Romaniei, 2013

Au fost odată ca niciodată trei proaspete mămici pasionate de artă (drept pentru care în prima tinereţe absolviseră Istoria artei), interesate de muzee (astfel încât unele dintre ele au activat acolo înainte de pauza de maternitate) şi interesate de cărţi despre prima copilărie, dat fiind că proprii copii aveau între unu şi şase ani.       Într-una dintre zilele săptămânilor lungi în care îşi creşteau copiii, au pornit în grup format din mici şi mămici să viziteze Muzeul Ţăranului Român. Copiii au avut o curiozitate şi o disponibilitate de a petrece două ore întregi (ceea ce pentru vârstele amintite este un record absolut) care le-a surprins chiar pe mămicile pentru care vizitele în muzee fuseseră o preocupare principală. Cei mici puneau întrebări, doreau să zăbovească în săli aparent neatractive pentru vârstele mici, erau veseli şi realmente stimulaţi de ceea ce vedeau. Când au observat mămicile ce succes au muzeele în ochii copiilor lor, s-au gândit că sigur mai sunt familii cu copii mici care şi-ar dori să viziteze muzeele într-un mod adaptat nevoilor copiilor. Aşa încât au înfiinţat o asociaţie de educaţie culturală, pe numele ei De dragul artei, rebotezată doi ani mai târziu, Da’DeCe. Muzeul testat în prima vizită a fost şi primul în care copii de doi până la şase ani, împreună cu părinţii, au fost invitaţi să exploreze lumea ţăranului, dar şi fenomene, lucruri din cotidianul propriu, obiecte, texturi, mirosuri, stări, trăiri şi bucurii. Începând din acel moment Bucureştiul s-a confruntat cu o nouă realitate unică în ţară şi rar întâlnită chiar în Europa vestică: copii mici în muzee mari sau mici, programe adaptate nevoii de a atinge, a simţi, a explora spaţiul unei instituţii pe care cu greu o asociai unui mediu de învăţare timpurie [1]. De atunci, multe muzee au acceptat (uneori cu condescendenţă, alteori cu bucurie sau curiozitate), la invitaţia asociaţiei, această provocare de a primi grupuri de copii mici cu părinţi în spaţiile de muzeu. Odată cu numărul mare de muzee deschise spre acest tip de experiment (şi felicităm şi le mulţumim acelor instituţii [2]) s-a format şi o comunitate de familii Da’DeCe fără de care fenomenul nu ar fi putut să existe: părinţi entuziaşti faţă de un tip de educaţie non-formală adaptată copiilor lor, dar care se petrece într-un spaţiu greu asociabil copilăriei timpurii, grup format din acei tineri care ei înşişi preferă să viziteze muzeele, ca adulţi, şi alţii care, datorită programelor Da’DeCe descoperă, împreună cu copilul lor, bogăţia unei lumi pline, sugestive şi jucăuşe.

În cifre, după trei ani de activităţi creative în asociaţie, lucrurile arată aşa: 3 asociaţi, 5 colaboratori, 4 voluntari, o comunitate de aproape 2500 de prieteni, peste 3000 de abonaţi la newsletter (dintre care o mare parte sunt participanţi la programe), peste 300 programe desfăşurate pe an şi peste 3500 de copii pe aceeaşi perioadă, copii care se bucură de întâlnirea cu muzeele, bibliotecile şi echipa Da’DeCe. 

Eveniment Mircea Cantor, Muzeul National de Arta Contemporana, Bucuresti, 2014

 

Din punct de vedere calitativ, asociaţia acţionează după un tipic în care conceptul programului educativ este creat astfel: prima etapă presupune vizita pilot în noul spaţiu identificat. Mămicile din asociaţie cu proprii copii vizitează spaţiul vizat, scopul acestei vizite fiind acela de a afla din gura copiilor sau din modul lor de interacţiune în spaţiul nou, ce le place, ce obiecte preferă, ce-i interesează, despre ce întreabă şi ce anume întreabă. Este etapa în care, ca în orice proces de învăţare, este important să se pornească de la preferinţele celor mici pentru ca propunerea finală de program să aibă succes. Urmează selectarea unei teme (sugerată de comportamentul celor mici) şi selectarea obiectelor din expunere. Apoi se desfăşoară etapa de documentare în care tema şi obiectele sunt cercetate din punct de vedere al domeniului din care vin. Unul dintre specialiştii pe educaţie din asociaţie scrie fişa care apoi suferă modificări sau adăugiri de la mini-echipa formată din adulţii care au participat la vizita pilot. Înainte de primul program desfăşurat există aşadar o fişă detaliată a programului educativ şi, foarte important, o serie de obiecte „de recuzită” care susţin demersul educativ şi care îl ajută pe copil să perceapă mai bine aspectele discutate, jucate şi întâlnite. Obiectele confecţionate de echipa Da’DeCe suplinesc expunerea tradiţionalistă a muzeelor care nu permite atingerea obiectelor, dar adaugă şi stimularea altor simţuri: miros, auz, gust.    În plus, ele oferă cadrul desfăşurării jocurilor pentru că fiecare program înseamnă în primul rând joc. Şi, pentru că am ajuns aici, vom preciza în continuare câteva principii pe care le urmăm în desfăşurarea programelor, principii potrivite copiilor de 2 ani în special, dar, prin extensie, şi celor mai mari.

Program educativ in aer liber, Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”, 2013

 

1. Mişcarea asociată activităţilor

Există sute de studii dintre care multe, recente, care demonstrează beneficiile mişcării în copilăria timpurie, ca sursă de cunoaştere, ca stimulent pentru activitatea cerebrală şi, deci, ca sprijin pentru învăţare. Mişcarea este fie temă principală (în programele din Muzeul Enescu în care muzica este asociată mişcării, copiii asimilând unele noţiuni muzicale prin mişcare), fie doar mijloc de cunoaştere sau sprijin în unele jocuri. În Muzeul Satului de exemplu, sub titlul Zburdălnicie din casă în casă, mişcarea a fost mijlocul de explorare a spaţiului muzeului. Acest aspect a fost ajutat de profilul şi tipul de expunere propus: muzeul este în aer liber permiţând mişcarea liberă, fuga chiar, atât de iubită de copii, iar prezenţa mai multor clădiri cu funcţii diferite în acelaşi perimetru invitând la explorare kinestezică. Un alt exemplu de mişcare asociată programelor educative s-a petrecut în Muzeul Naţional de Istorie a României când am propus o căutare de comori, descoperirea indiciilor fiind în fapt un joc de explorare a unui spaţiu nou pentru cei mici.

2. Experimentul, manipularea de obiecte, atelierele

O altă coordonată constantă a programelor pentru copii mici în muzee îl constituie momentele în care cei mici experimentează fenomene noi (experimentul cu abur în Muzeul C.F.R.) sau pur şi simplu manipulează obiecte similare celor prezente în expunere, dar care nu pot fi atinse. Aceeaşi nevoie a manualităţii, a atingerii şi producerii de obiecte a fost urmărită şi în etapa de atelier care urmează după vizita în muzeu. Aici, cei mici realizează propriile obiecte dupa tehnici similare celor observate în muzeu, având aceeaşi tematică sau folosind aceleaşi materiale, după caz.

3. Storytellingul

Aceasta  este o metodă foarte potrivită pentru „vârsta magică”[3] (conform definiţiei Selmei Fraiberg)  în care cei mici îşi construiesc realitatea bazându-se pe aspectele magice mai degrabă decât pe cele realiste[4]. Pentru ei prezenţa fiului lui Constantin Brâncoveanu în Palatul de la Mogoşoaia nu reprezintă un spectacol, ci o realitate absolută, veridicitatea mediului, a poveştii şi a jocului actoricesc fiind o garanţie în acest sens. În afară de storytelling ca metodă clasică de a explora o expoziţie sau o clădire, am mai folosit jocul de rol şi povestea drept cadru general de petrecere a orei de program educativ în muzeu. Întregul parcurs era o poveste în care apăreau breşe pentru jocuri, cum a fost la balul Da’DeCe ne-a invitat baronul la bal? (în Casa Lowendal) sau la programul La ceai cu Regina în Muzeul Naţional de Istorie a României.

4. Stimularea experienţei directe, emoţia

Una dintre mizele majorităţii programelor este stimularea emoţiilor. Fie că este muzeu de artă, tehnic sau de istorie, stimularea trăirilor autentice, directe, în raport cu oamenii sau obiectele cu care interacţionează, reprezintă un scop în sine al programelor adresate copiilor mici. Este bine ştiut că aportul afectiv contribuie la înţelegerea fenomenelor, la acumularea de cunoştinţe şi la memorarea experienţei de învăţare în sine.

Alte principii de urmat: diminuarea verbalizării la programele pentru copii de 2 – 4 ani şi lipsa de solicitare de a răspunde verbal la întrebări directe. Chiar dacă în mediul natural copiii vorbesc, într-un grup în care nu cunosc persoanele şi într-un spaţiu nou cum este muzeul, cei mici nu vor reuşi să verbalizeze. Nu se urmăreşte coagularea grupului, vârsta copiilor şi timpul scurt de desfăşurare a unui program nu permit formarea unui grup coerent, relaţia dintre copil şi părinte fiind esenţială în succesul programului. Părintele trebuie să intermedieze pentru copil mare parte din activităţi, suportul afectiv fiind pentru cei mici esenţial în percepţia lumii. Este totuşi important pentru părinţi ca şi ei să afle lucuri noi, e bine să li se ofere câteva informaţii noi chiar dacă acestea nu le sunt disponibile copiilor.

Balul de Craciun, Fundatia Lowendal, 2013

 

Scurta prezentare a experienţei Da’DeCe se doreşte o pledoarie asupra invitării familiilor cu copii mici la programe speciale adresate lor, în muzee. Avantajele sunt multiple din toate punctele de vedere: disponibilitatea publicului, expunerea copiilor la un mediu nou cu stimuli potriviţi etapei de dezvoltare, obişnuinţa cu muzeul ca spaţiu deschis la care se adaptează neaşteptat de repede. Pe de altă parte, pentru muzeu şi educatorii de muzeu, provocările sunt multiple şi dezvăluie satisfacţii profesionale greu de atins cu un alt public ţintă. Dacă cei mici au rămas în sală şi au răspuns la jocuri, înseamnă că mare parte din obiective au fost atinse, ei nu ştiu să fie politicoşi şi să asculte lucruri care nu-i interesează, pleacă pur şi simplu.

1. [1]  Pentru a avea o imagine mai concretă asupra începuturilor programelor adresate copiilor mici, iată un articol al momentului: Raluca Bem Neamu, Copiii în muzeu, în „Dilema veche”, articol disponibil la adresa web: http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/copiii-muzeu (accesat la 30.10.2014).
2. [2]  Iată lista completă a instituţiilor muzeale sau de cultură care au acceptat invitaţia asociaţiei Da’DeCe de a primi grupuri de familii cu copii mici în spaţiile proprii: Muzeul Ţăranului Român, Muzeul George Enescu, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Vasile Grigore, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Institutul Astronomic, Casa Lowendal, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Municipiului, Muzeul Aviaţiei, Muzeul C.F.R., Muzeul tehnic „Dimitrie Leonida”, Librăriile Cărtureşti şi Humanitas, Romanian Design Week, Aiurart.
3. [3] Selma H. Fraiberg, Anii magici. Cum să înţelegem şi să rezolvăm probelemle copiilor, Editura Trei, 2009, pg. 15-21.
4. [4] Ibidem.

Tabără urbană de vară

Asociația Da’ De Ce şi Zeppelin Schule vă invită la prima tabără urbană de vară interactivă din centrul Bucureştiului pentru copii cu vârste între 3 și 9 ani în perioada 23 iunie- 1 august, existând posibilitatea să se opteze pentru o singură săptămână sau pentru mai multe.

Pentru că venirea verii nu înseamnă că trebuie să ne oprim din explorat şi pus întrebări, ne-am gândit să facem acest lucru într-o oază bucureşteană în care găsim o frumoasă casă de patrimoniu şi o grădină verde. Spaţiul oferit de Zeppelin Schule este ideal pentru programe de joacă şi mişcare în grădină, pentru un prânz sănătos de la Băcănia Veche şi un somn odihnitor în camere înalte şi răcoroase. Programul unei zile care începe la 9 şi se termină la 17 va părea prea scurt pentru micuţii exploratori. Deşi gazdele acestui program au profil german, atelierele se vor ţine în limba română, părinţii putând opta să îşi înscrie copiii fie la întreg programul de vară, fie la temele săptămânale. Pentru cei mai mici dintre copii, părinţii pot opta să-i însoţească, beneficiind de o taxă diferită.

Descrierea atelierelor pe săptămâni: prezentare programe
Da’ De Ce va asigura o echipă de educatori experimentaţi, veseli şi, la rândul lor, părinţi de puşti. Programele educative vor îmbina poveşti despre obiecte, locuri, meserii cu ateliere practice de exersat creativitatea şi manualitatea, pe primul loc ca importanţă rămânând joaca. Fiecare săptămână a verii va avea o temă ce va fi declinată creativ în jocurile şi activităţile fiecărei zile:

21 iulie- 25 iulie, Ateliere despre ierburi și natură şi Apicultură

28 iulie- 1 august, Land Art şi Sculptură

Vă invităm să vă alăturați grupului vesel de copii care au participat până acum la tabăra noastră. Mai jos, puteți vedea cât de bine ne-am simțit cu toții!

Detalii despre înscriere, taxe și orar, pe site-ul nostru: http://www.asociatiadadece.ro/program/tabara-urbana/

ne jucam de-a piratii

Si, uite-asa, am facut si un cort impreuna

Digi TV in vizita .. interactiva

Atelier de muzica, cu George Turliu

Somnul de pranz nu este obligatoriu, dar este binevenit

chiar si in grup

Gustarica de la 10

.. si pranzul delicios

Atelierul de film

vizionari, discutii..

ne imaginam de ce am vrea sa filmam chiar noi

Portrete, explicatii, perfectionisti

Intr-o pauza activa, explorarea curtii Zepplin Schule

Joaca de dupa amiaza, in asteptarea parintilor

Despre teatru, copii si parinti

Am asistat ieri la prezentarea poveștilor kamishibai de către familiile cu copii de 4-6 ani care au participat la programul din cadrul Muzeului Vasile Grigore – pictor și colecționar. A fost o bucurie autentică și profundă și am să explic de ce.

Programul a durat șase sâmbete consecutive (o formulă nouă pentru programele Da’DeCe care de obicei propun o singură întâlnire) lucru care a putut evidenția aspecte profunde și semnificative despre relația parinte-copil, spațiul muzeului – copil, educator – familie. Primele două întâlniri au fost coordonate de colega noastră, Iulia Iordan, autoarea cărții pentru copii Călătorie printre ierburi și lumină. Știind procesul creației literare, Iulia i-a lăsat pe copii și părinți să selecteze o lucrare preferată din colecția muzeului și să pornească de aici o poveste originală. Fiecare familie a lucrat independent în această etapă. La unele familii procesul a fost prea facil, la alții, timpul prea scurt, alți copii nu s-au mobilizat să se lase convinși că este cazul să creeze ceva. Interesant este că participanții au completat acasă povestea, lucuru care ne bucură: dacă pot lucra împreună pe o temă dată și acasă, intearcțiunea dintre părinți și copii capătă valențe în plus. În următoarele două întâlniri Ramona Guran, artistul plastic din echipa Da’DeCe i-a îndemnat să realizeze ilustrațiile pentru fiecare episod al poveștii. La fel: unii au terminat mai repede, alții au revenit cu pictatul/colajul acasă. În a cincea întâlnire Ovidiu Ușvat, actorul – baron-Lowendal-prea-iubit-de-copii le-a arătat tehnici de interpretare a poveștii pentru ca în ultima întâlnire, într-o atmosferă de zile mari în care zâmbetele și râsul în hohote au creat nota dominantă, familiile să prezinte în fața audienței niște povești  fascinante, coerente, imaginative și foarte atractive. O bucurie a creativității și a succesului lucrului în familie. Prima generație kamishibai a trecut examenul, fiecare dintre familiii a perseverat și a finalizat o poveste unică, numai a lor, originală și specială. Poate prima poveste făcută împreună, model pentru alte exemple de acest gen în care imaginația, lucrul împreună, negocierea dintre adulți și copii capătă sensuri noi care spun ceva părinților și copiilor, nouă și vouă.

Nu am analizat chestionarele de la acest program dar am vorbit cu părinții și tare ne-am bucurat: vor să reia procesul în familie, vor să propună la grădiniță sau la școală metoda kamishibai, copii au pomenit deseori despre această tehnică, este doar un început.

Fiind prezentă la ultima întâlnire, mi-am dat seama cu ce se deosebește publicul nostru de publicul altor ONG-uri din București: sunt profunzi, vor și altceva decât distracție, gândesc pe termen lung educația copiilor, perseverează, au răbdare, revin, greșesc și repară, reușesc și finalizează.

Ce am vrut să spun cu asta? Ca ni se pare grozavă metoda kamishibai și că suntem mândri de publicul nostru!  Cu adevărat mândri!

Raluca Bem Neamu

Suntem siguri de voi și asta ne dă curaj. Episodul 1

Suntem siguri de voi, prietenii noștri, suntem siguri că ceea ce facem este de calitate și suntem siguri că putem să facem și mai mult împreună.  De aceea am început o aventură grozavă despre care vă vom dezvălui încet-încet totul. Din pașii pe care i-am început în direcția aventuroasei acțiuni, vă vom dezvălui experiențele pentru că sunt cele mai frumoase, mai ușor de comunicat și mai pline de sens. Nu vă vom plictisi cu planuri de management și strategii, ci cu vizite, trăiri și experimente din domeniul educației muzeale.

Termenul acesta are puține semnificații pentru publicul larg, dar probabil este pentru voi, prietenii De dragul artei, suficient de simpatic și atractiv. Sau nu? În orice caz, noi asta propunem prin programele De dragul artei. Fie că le numim: programe de educație creativă, storytelling, ateliere sau vizite active, asta facem: educație muzeală. Și a trebuit să mă întâlnesc cu specialiști din Europa în același domeniu ca să am curajul să pun problema așa. Percepția mea era că publicul nu va rezona la acest termen și l-am evitat, dar cred că suntem suficient de puternici și avem o comunitate de părinți și copii suficient de deschisă cât să spunem lucurilor pe nume.

Primul pas în aventura noastră (fără a pune la socoteală orele de documentare prin lectură, visele, întâlnirile cu specialiști în diferite domenii etc) este o vizită de documentare în muzeele cu secțiuni pentru copii din Graz și Viena. Îndelung plănuită și dorită, ea s-a petrecut în prima săptămână din septembrie. Prima oprire: Frida & freD. Muzeul copilului din Graz. Deși ne-am întâlnit cu directorul muzeului, tânărul și entuziastul Joerg Ehtreiber, nu știm de unde vine numele acesta. Era una dintre miile de întrebări pe care le aveam în tolbă, dar jumătatea de zi pe care ne-a oferit-o (în timpul vacanței lui) nu a fost suficientă pentru tot. Oricum ar fi, ne place numele și toată lumea din Graz știe de muzeu.

Conceptul de ”muzeu al copilului” a apărut prima dată în Statele Unite ale Americii, iar primul muzeu de acest tip a fost  Brooklyn Children’s Museum. Treptat, modelul s-a raspândit în Europa și în restul lumii. Ceea ce este specific acestui muzeu este că nu propune obiecte vechi, de patrimoniu, ci aplicații interactive create special pentru copii (de obiei 2-12 ani dar sunt și exemple mai îndrăznețe care se adresează celor mai mici). Ele pot fi manipulate, acționate pe anumite principii, pentru ca cei mici să învețe cele mai diferite lucruri într-o modalitate cât mai potrivită modului lor de a percepe lumea. Tematica poate să fie foarte variată: de la științe, la muzică, arte, istorie etc, nu există nici o restrictie atâta timp cât totul este ”hands-on”.

Am experimentat așadar vizitarea muzeului FRida & freD cu cei doi copiii ai nostri, de aproape patru, respectiv 6 ani, Andrei și Ilinca. Clădirea muzeului este ridicată în 2003 când Graz a fost capitală culturală europeană. E o clădire construită din oțel, metal și sticlă, cel mai original aspect fiind acela că geamul continuu care înconjoară clădirea se află la nivelul ierbii, iar sub acest nivel, în interior, se desfășoară parterul clădirii. Acest aspect dă o senzație de protecție extraordinară, de spațiu intim și sigur, protejat de pământul din jur. Intrarea în expoziție este făcută printr-un tobogan uriaș, absolut irezistibil pentru copii. Intenționam să începem cu etajul unde știam că este partea pentru copiii mai mici, dar n-a fost chip. Rostogoliturile și degajarea de aici s-a păstrat pe tot parcursul vizitării. Tema expoziției este arhitectura. Ideea centrală a expoziției este aceea că, pentru ca un astfel de subiect destul de abstract să devină concret, trebuie început cu animalele și modul lor de a-și face căsuțe. Această abordare are  o altă calitate cu care suntem întru totul de accord: tot ceea ce este de calitate în creația umană pornește de la forme, funcțiuni și exemple din natură (și cine știe programele noastre cred că este de acord). Și afli astfel prin aplicații multimedia (la secțiunea pentru copiii de peste 6 ani) sau prin obiecte interactive faptul că dacă termitele ar fi oameni, pastrând raportul locuitor-casă, clădiile lor ar avea câțiva kilometri înălțime. Sau faptul că noctambula cârtiță dă funcțiuni galeriilor pe care le sapă. Sau cum fagurele, pânza de păianjen, cuibul plutitor al raței sau cuibul de viespe au fost puncte de plecare pentru remarcabile construcții arhitectonice: clădiri, poduri sau structuri. Comparația este făcută remarcabil la nivel vizual sau tactil, înțelegerea ”modelului” și  a ”replicii” fiind foarte sugestivă.  Plecând de aici, construirea de către copii a propriilor clădiri, e doar la un pas distanță. Expoziția propune multe colțuri în care, pornind de la o schiță desenată și cu diferite material puse la dispozitie, poti să-ți construiești casa visurilor. Poate să fie o locuință lacustră și te bălăcești cu bețe fragile în mână ca să vezi cum poți stabili echilibrul într-un mediu nu foarte propice stabilității, sau poți construi o rețea de poduri cu fire, paie, bețe, șuruburi și imaginație. Sau structura unui iglu în care forma exterioară e clară doar dacă dai atenție unor detalii aparent neînsemnate.

După ce construiești exteriorul mare al casei, poți trece la interior si expoziția îți prezintă cele mai diverse interioare posibile: de la un interior de tip Bauhaus, la unul aglomerat, de tip oriental.  O machetă-cutie impărțită în mai multe încăperi îți dă ocazia să așezi mobilierul în spațiu, pe funcțiunile potrivite.

Un alt principiu al muzeului care coincide cu viziunea De dragul artei este că vizita se face în familie. Totul este gândit să fie făcut împreună, expoziția nu are sens fără combinația copil-părinte. Iar părintele, pe alocuri, trebuie să facă eforturi de gândire pentru a găsi soluția. Știți momentul acela de uimire din ochii copilului când observă că părintele descoperă ceva nou (că nu e el cel atoateștiutor pe pământ)? Și bucuria de a fi împreună la acel moment? Așa a fost!

O altă calitate evidentă a muzeului este profunzimea analitică în care este abordat subiectul expoziției: nu le scapă nimic, nu rămâne nimic neacoperit, fără a fi analizat, descusut, explicat. Este rezultatul muncii a șase oameni de specialități diferite care lucrează în slujba copiilor.

Alte fapte obiective care fac din muzeu un succes ce nu are nevoie de  prea multă publicitate (spun asta pentru că site-ul nu anunță calitatea vizitării): expoziția se schimbă o data pe an, au materiale tipărite sub formă de traseu în expoziție și caiet de luat acasă și de jucat până epuizezi subiectul și un laborator pentru diferite experimente.

Fotografiile nu au surprins (după părerea mea) aproape nimic din aceste lucuri pentru că bucuria momentului a fost primordială și, după descoperire, bucurie, lucrul împreună, venea și gândul: ”hai să păstrăm o imagine a momentului”. E genul de muzeu în care îți trebuie un martor exterior familiei ca să iei imagini bune. Totul e neașteptat, fascinant, astfel încât adevăratele momente bune de fotografiat pot să fie doar trăite, nu și prinse în imagini.

A fost o experiență în cel mai bun sens al cuvântului în care libertatea fiecăruia e urmată de bucuria împărtășirii, în care cunoașterea e frumoasă și naturală, în care copilul, cu ochii largi de  uimire și bucurie, trage de tine și-ți spune: ”Mami, mami, vino să-ți arăt ceva fain!”.

Cam atât din Graz. Urmează alte povești carevor avea însă și un plan 🙂 Urmăriți-ne!

Raluca Bem Neamu