Tabără urbană de vară

Asociația Da’ De Ce şi Zeppelin Schule vă invită la prima tabără urbană de vară interactivă din centrul Bucureştiului pentru copii cu vârste între 3 și 9 ani în perioada 23 iunie- 1 august, existând posibilitatea să se opteze pentru o singură săptămână sau pentru mai multe.

Pentru că venirea verii nu înseamnă că trebuie să ne oprim din explorat şi pus întrebări, ne-am gândit să facem acest lucru într-o oază bucureşteană în care găsim o frumoasă casă de patrimoniu şi o grădină verde. Spaţiul oferit de Zeppelin Schule este ideal pentru programe de joacă şi mişcare în grădină, pentru un prânz sănătos de la Băcănia Veche şi un somn odihnitor în camere înalte şi răcoroase. Programul unei zile care începe la 9 şi se termină la 17 va părea prea scurt pentru micuţii exploratori. Deşi gazdele acestui program au profil german, atelierele se vor ţine în limba română, părinţii putând opta să îşi înscrie copiii fie la întreg programul de vară, fie la temele săptămânale. Pentru cei mai mici dintre copii, părinţii pot opta să-i însoţească, beneficiind de o taxă diferită.

Descrierea atelierelor pe săptămâni: prezentare programe
Da’ De Ce va asigura o echipă de educatori experimentaţi, veseli şi, la rândul lor, părinţi de puşti. Programele educative vor îmbina poveşti despre obiecte, locuri, meserii cu ateliere practice de exersat creativitatea şi manualitatea, pe primul loc ca importanţă rămânând joaca. Fiecare săptămână a verii va avea o temă ce va fi declinată creativ în jocurile şi activităţile fiecărei zile:

21 iulie- 25 iulie, Ateliere despre ierburi și natură şi Apicultură

28 iulie- 1 august, Land Art şi Sculptură

Vă invităm să vă alăturați grupului vesel de copii care au participat până acum la tabăra noastră. Mai jos, puteți vedea cât de bine ne-am simțit cu toții!

Detalii despre înscriere, taxe și orar, pe site-ul nostru: http://www.asociatiadadece.ro/program/tabara-urbana/

Despre prietenii și despre Romstal

1486867_881863501829543_4836906762499197310_n              10300631_882292595119967_753760386406108422_n                   10341419_882649011750992_3901963577081044030_n

Suntem printre oamenii foarte norocoși care avem o meserie ce ne place foarte tare! Și, iarăși din fericire, suntem zilnic în situația de a alege cu cine colaborăm, cu cine ne însoțim în proiecte, întâlniri, parteneriate sau copilării. Nu ne obligă nimeni să intrăm în spații care nu ne plac, neprietenoase sau austere, suntem bucuroși să putem alege locuri frumoase care în primul rând ne plac nouă, pentru a le plăcea și copiilor pe care îi invităm. Ne pare rău că nu apucăm să scriem pe blog despre fiecare dintre parteneri, despre părțile și colțurile frumoase prin care intrăm, despre oamenii pasionați cu care colaborăm și despre minunile pe care le păzesc, iubesc și comunică. Drept urmare, managementul nostru este unul mai degrabă… afectiv decât eficient, mai degrabă subiectiv decât de obligație. Uneori ne este greu din cauza acestor ”afinități elective”, din pricina eficienței care nu e întotdeauna punctul forte, dar până la urmă bucuria este mai mare decât orice.

Fiind astfel, nu am căutat până acum sponsori, ci ne-am bazat fie pe programe de finanțare publică, fie pe puterea de a convinge să ne vindem serviciile educative, astfel încât, dacă sunt de calitate (și sunt!) se vând, dacă nu, nu. De 1 Iunie însă am vrut să oferim un cadou familiilor prietene care vin permanent la programele noastre cu taxă și copiilor ușor de convins să vină la programe Da’DeCe. Modul în care am găsit sponsori a fost iarăși inedit pentru că am cunoscut un singur om, dar dintre cei mai inimoși, care organizează programe comunitare într-o firmă cunoscută, care adună comunitatea angajaților și le organizează programe de implicare socială sau personală. Și, pentru că oricum știți din titlu, da, e vorba de Romstal România iar persoana de bun augur, Anastasia.

Colaborarea a fost incredibil de lină, de normală și de plăcută, iar bucuria noastră de a vedea peste 250 de copii în curte la Zeppelin Schule, cu toții veniți să alerge printr-un labirint real și să devină creatori de instalații, a fost imensă. Iarăși am simțit că suntem o comunitate, o familie mai mare care credem în aceleași valori ale educației, ale normalității și bucuriei.

În sâmbăta dinaintea lui 1 iunie ne-am jucat cu copiii angajaților Romstal unde am găsit o atmosferă foarte faină în care joaca în familie (dar în spațiile serviciului părinților) face sens și leagă ițe de poveste între acasă și locul-acela-unde-părinții-petrec-prea-mult-timp după părerea copiilor. Labirintul s-a mutat din serele Romstal în curtea Zeppelin iar vremea a ținut cu noi, răpăind pe acoperișurile serei dar așteptând încheierea atelierelor de la școala germană.

Echipa Da’DeCe a fost grozavă ca de obicei: Irina a coordonat proiectul și a alergat eficient între labirint, locuri și locații, Ramona a însoțit-o permanent la întâlnirea cu copiii, voluntarii din Germania, Mario și Basti au interacționat non-verbal cu copii (cu multe zâmbete la activ) și au ajutat la cele mai diverse nevoi din timpul pregătirilor, Cristina și Maria au fotografiat și s-au jucat cu cei mici, plus alte câteva sarcini numai de Irina știute. Cât despre echipa Romstal România, numai de bine și frumos! Le mulțumim:  Anastasiei care a convins managementul  că nu se poate 1 Iunie fără acest proiect, care s-a implicat afectiv și efectiv, Laviniei pentru disponibilitate și eficiență, Giorgianei pentru că a avut grijă de contract și de legătura oficială cu asociația noastră, Roxanei pentru eficiență si disponibilitate, plus domnului Ciobanu pentru rapiditatea cu care și-a dat ok-ul și a construit labirintul, domnilor de la depozit City Garden și șoferului- toți foarte amabili.

Și cred că surprizele nu se opresc aici, mai vrem să scriem unor părinți prieteni și să-i întrebăm de joacă, iar oamenii din Romstal sunt în continuare foarte deschiși. Veți mai auzi de ei!

Raluca Bem Neamu

Neobișnuite note de conferință

imagine        retete_de_jocuri1-195x300       2637_d02fbc39

Suntem fascinați de cărțile de parenting care apar (din fericire) în numar din ce în ce mai mare traduse în română, citim articole în original accesibile pe net, mai comandăm câte o carte netradusă încă, participăm din când în când la conferințe care ne inspiră pentru mult timp și nu ne mai întrebăm dacă ne documentăm să fim părinți mai buni sau mai adaptați copiilor și vremurilor, sau ne documentăm să fim educatori mai buni de muzee, librării sau alte locuri faine. Nici nu mai contează pentru ce o facem, cert este că ne bucură, ne răspunde la întrebări, ne provoacă noi îndoieli și ne ajută să ne redescoperim ca oameni, părinți și educatori.

Săptămâna trecuta ”Parentime” l-a adus pentru a treia oară pe unul dintre cei mai importanți autori de cărți de parenting: Larry Cohen. Ne-am bucurat să vedem în sală și parinți-prieteni Da’DeCe!

Iată mai jos câteva note subiective de la conferința celebrului autor al unor cărți de succes în domeniul parentingului, cea mai cunoscută fiind: ”Rețete de jocuri”. Le-am transcris cum mi-au venit: în română sau în engleză (sper să nu vă zăpăcesc prea tare cu asta) . În română probabil când era inconștientul meu mai activ pe problemă, sau când era o concluzie proprie la un text mai lung de-al lui Larry, și în engleză când suna mai bine, mai percutant și mai autentic. Mi-ar plăcea să întrebați unde nu se înțelege, să comentați și să ”dezbatem”.  La majoritatea observațiilor eu am în cap povestea și atunci ceea ce am scris funcționează ca o concluzie, dar s-ar putea să nu fie la fel de clar și pentru cine nu știe povestea, de aceea întrebările voastre ar prinde bine.

Mie mi-a făcut bine conferința: am oscilat între o stare de trezie ascuțită, când descopeream uși noi, o stare de reverie când porneam de la o afirmație ce căpăta sens și care mă ducea cu gândul la copilărie sau la momente din viața mea actuală, și un amuzament tacit când erau lucuri știute dar care căpătau sensuri diferite odată rostite.  Cu unele afirmații nu sunt pe deplin de acord dar majoritatea covârșitoare a celor spuse de el funcționează foarte bine în viață și explică lucuri altfel greu de descifrat:

–          ”Natural state of human being is joy, cooperation, being inteligent” (Larry nu aduce argumente la această afirmație și mă întreb dacă sunt studii de acest tip care să concluzioneze astfel. După lectura lui Daniel Goleman aș zice că e o concluzie puțin cam optimistă);

–          Jocul ”Vânează și scapă” (în care te fugărești cu copilul și îl scapi în ultimul moment, acest tip de joc reușind să dezamorseze situații conflictuale);

–          Jocul ”Arma dragostei” (”patentat” de Larry Cohen, jocul înlocuiește o armă a copilului – fie ea jucărie sau pur și simplu un semn al violenței, într-o armă a iubirii);

–          Și părinții trebuie să fie ascultați. Voi cum vă umpleți rezervoarele?

–          ”Nobody is full of listening” – adică nimeni nu e suficient ascultat (se referea la părinți);

–           ”Ground floor world = play world”;

–          ”I don’t have an answer for how much a child should afraid. Give her/him enough fear”;

–          ”When I’m angry I loose IQ points”;

–          ”Being an adult is hard”;

–          Propria amenințare ajută inconștientul părintelui care are tendința de a fi astfel  la adresa copilului: Îmi vărs un pahar în cap dacă mai continui;

–          Timp special – o dată pe săptămână în mod ideal;

–          Joc: Hellos and good byes jucat de multe ori;

–          We instead of you – schimbarea rolurilor la culcare: părintele care plânge că nu vrea să se culce și copilul care-și trimite mama sau tata la culcare (sau în orice situație în care copilul nu dorește să facă unul dintre lucrurile necesare: spălat pe dinți, îmbrăcat etc);

–          ”Limbic system is strong but not very smart” – explicația cu degetul mare copleșit de celelalte patru degete;

–          ”The essence of play is uncertain” – nu stii cum începe, cum se continuă sau cum se termină, dacă va fi o joacă vindecătoare sau nu;

 

Frici și frământare

 

–          Evitând ceea ce este considerat de copil ca fiind rău confirmă din partea părinților că acel lucru este într-adevăr rău. E bine să-l expui la ce îi este teamă, dar cu măsură și după formula de mai jos;

–          1. Prefăceți-vă că voi sunteți  obiectul care îl îngrozește (fie că este un uscător de mâini, o pictură sau orice îl sperie pe copil). Fiți amuzant când jucați rolul ăsta. Puneți-l apoi pe copil să fie obiectul care îl sperie.

–          2. Expuneți-l cu blândețe la ce obiectul real care îl sperie. Aici trebuie să funcționeze combinația de joc și sprijin afectiv;

–          ”Anxious people have a lot of immagination”

–          Anxious children or even adults ”see the world through a filter of fear. They see the sign of unsafety”;

–          ”Being brave is not having fear but face the fear”;

–          Faceți cu copilul o listă cu ce obiecte  îi dau singuranță, ca să conștientizeze că sunt și astfel de lucruri.

 

Raluca Bem Neamu

Metoda Dalcroze aplicată pianului: cum sa scrii o poveste la pian

DALCROZE

Se întâmplă uneori să vii în contact cu lucruri valoroase pe care să dorești să le faci durabile. Este ceea ce mi s-a întamplat mie când am descoperit metoda Dalcroze. Doua aspecte m-au impresionat foarte mult la început : maniera de abordare a studiului muzicii, prin mișcare și ritm, și faptul că se adresa unui public foarte larg, de la copiii de 1 an până la seniori (vârsta a 3-a).

Ceea ce m-a impresionat mai apoi, pe parcursul acestei educații, a fost complexitatea ei, faptul că dezvoltă foarte mult din ființa umană, nu doar câteva aspecte ale ei; adaptabilitatea ei, pentru că reușește să se adreseze unor personalități foarte diferite, să le dezvolte calitățile deja confirmate și să le descopere noi capacități; creativitatea, pentru că iți ofera posibilitatea să( re)creezi, să (re)inventezi, situații, povești, gesturi, mișcări, sonorități și, într-un final, te aduce la punctul în care muzica devine o forma naturală de exprimare.

Un curs Dalcroze este un dialog permanent între educatorul-muzician și elevi, mediat de cele mai multe ori de pian, care devine un instrument care povestește/exprimă o multitudine de lucruri (din registrul fizic până la cel emoțional). Se studiază muzica la modul cel mai serios (teorie și practică), dar într-un mod care pune în lucru toate tipurile de inteligență : muzicală, kinestezică, logico-matematică, spațială, lingvistică, inter-personală și intra-personală.

Pentru exemplificare, vă invit să citiți descrierea unui curs de IPI (Introducere în studiul pianului prin improvizație), adresat copiilor cu vârstele între 6 și 8 ani, descriere realizată de doamna profesor Anne-Claire Rey-Bellet, care va susține atelierele Dalcroze la București în perioada 31 mai – 2 iunie.

 

“I) Să încercăm o experiență… să începem o poveste despre toamna…Sunt nori, ploaie, castane, frunze care cad…Incetul cu încetul, copilul va veni cu propriile sale idei…păsări sau furtună…o vulpe…un vânător…Povestea este adesea scrisă sub formă de desen, copilul o exprimă ordonându-și ideile.

Ii voi sugera un curcubeu, iar aici, copilul nu știe prea bine cum să facă…Exprimarea corporală va fi capitală…Copilul se ridică, desenează cu corpul lui, se mișcă și transpune apoi la pian, în funcție de felul în care a resimțit gestul…Se bazează pe senzația lui, apoi explorează lumea sonoră care i-a fost sugerată de această senzație.

Pe baza acestor elemente care sugerează toamna  (nuanțe sobre pentru reprezentarea norilor, staccato pentru castane, sonorități delicate pentru  evocarea frunzelor care cad, cu mișcare descendenta și agilă pentru ilustrarea ploii, precizie în identificarea notelor) copilul se va distra, va explora, va experimenta pe durata săptămânii.

 

II) In următoarea săptămână, copilul o să încerce să mă facă să ghicesc, o să ne jucăm împreuna și o să conștientizăm și analizăm, adică o să punem cuvinte pe ceea ce a improvizat la pian, o să descriem, o să găsim modalitatea de a scrie sau a desena ceea ce a improvizat (și între timp, punctăm câteva probleme de tehnică).

Se creează o legatură între acțiune și reprezentare.

Rolul profesorului este de a capta ideile, de a-l ghida pe copil prin întrebări potrivite, de a-l ajuta să găsească un mod de a trece la o reprezentare care să lase urme.

Această trecere este capitală (…). Este important să găsești mijloace foarte simple, dar eficace pentru a ajuta copilul să progreseze.

Pentru ideea de frunză care cade, putem ajunge, tot la sugestia copilului, la o descreștere de genul :

Pătrime                         Pătrime                  Pătrime                       Doime cu punct

deget 3 mâna dr.     deget 3 mâna stg.       deget 3 mâna dr.       deget 3 mâna stg+deget 3 mâna dr

Câteodată copilul are o idee foarte clară, iar altădată nu, profesorul trebuie să imagineze repede un mod de a rămâne conectat la senzația copilului, în timp ce îl ajută să progreseze menținându-i un sentiment de plăcere și de mulțumire.

In timpul acestei etape, vor fi urmărite și dezvoltate cu atenție auzul, tușeul, nuanțele, mijloacele expresive pentru ca explorarea să devină și comunicare și emoție.

 

III) Apoi copilul va reinterpreta fiind conștient de ceea ce cântă la pian, și acesta este momentul marilor progrese, căci conștientizarea îl va îmbogăți, va crea referințe și astfel el va putea, mai apoi, să treacă la improvizație pornind de la acest material.

Acum, el interpretează în ordine povestea lui, implicând memoria, variind sonoritățile pe baza unor mijloace deja definite (dar surpriza și spontaneitatea sunt mereu prezente).

IV) Apoi copilul va integra aceste elemente după cum le simte, va alege să le cânte în ordinea în care îi face placere, poate că vor fi mai mulți nori, de exemplu, sau furtuni mai dese…

V) In cele din urmă, va putea recrea pornind de aici, va putea inventa o poveste, adăuga elemente, va putea s-o integreze în limbajul său muzical și să varieze anumite elemente…

Copilul își exerseaza astfel memoria, își rafinează expresia, motricitatea, își dezvoltă aprecierea personală dezvoltându-și încrederea în sine însuși și se întâlnește cu muzica într-un mod plin de bucurie, imaginație și intimitate. »

Un articol de Oana Cosmovici

Fisa de lucru – Floare la ureche

Dupa cum bine stiti, am inceput aventura prin muzee in toamna lui 2011. De fiecare data am incercat, incercam si vom incerca 🙂 sa propunem ceva nou, ceva adaptat, ceva valoros pentru copii, pentru colectiile de arta, dar si pentru noi. Ca sa se intample toate aceste lucruri ne propunem obiective, observam reactiile copiilor, citim despre nevoile copilului la o anumita varsta, imaginam jocuri si scriem povesti. Si pentru ca suntem mai multi educatori pe o colectie de arta sau pe un anumit tip de program, dar si pentru ca asa lucram noi :), de fiecare data scriem un scenariu, un concept, o fisa de lucru. In felul acesta fiecare dintre noi intervine cu sugestii, pastram aceeasi structura a programului la fiecare program, ne este mai usor sa imbunatatim activitatea datile urmatoare si alte multe avantaje.

Azi ne-a venit ideea sa va impartasim una dintre aceste fise, cea de la programul Floare la ureche, program care se va incheia in curand.  Mai sunt doua week-enduri cand puteti opta pentru el. Dupa aceea ne vom incepe aventura in alt spatiu, cu alta tema. Este secret deocamdata 🙂 Dar veti fi incantati cu siguranta si de aceasta data.

Floare la ureche sau nu, educatia muzeala este pasiunea comuna care ne uneste la De dragul artei si mai jos este un exemplu despre cum ne jucam cu ea luna de luna. Fisa a fost scrisa de Alexandra Cucu. Iar tonul si zambetele ne sunt adresate noua, celor din echipa. De dragul artei lucreaza cu zambetul pe buze :).

543955_591238167558746_1922258678_n

FLOARE LA URECHE!

/ Despre flori şi culori

/ Câte flori pân’ la primăvară?

Program de educaţie muzeală

pentru familii cu copii de 2-6 ani

 

 

OBIECTIVE

–          Să se familiarizeze cu noţiunea de natură moartă

–          Să descopere prin manipulare diferite particularităţi ale unor obiecte

–          Să identifice în spaţiul muzeal o serie de lucrări de natură moartă

 

DESFĂŞURARE

Întâmpinăm familiile la intrarea în Casa Macovei, urându-le bun venit şi îndeplinind formalităţile/ anunţurile necesare.

Apoi le spunem că am pregătit casa special pentru vizita lor, ne-am gândit chiar şi să miroasă frumos! Îi rugăm să tragă adânc aer în piept – şi să ne spună dacă-şi dau seama a ce miroase. [Noi o să parfumăm din timp spaţiul, folosind un odorizant care să aibă un parfum floral clar]. A flori! Îi întrebăm dacă lor le plac florile – şi, eventual, care le plac cel mai  mult (exemple!). Îi întrebăm dacă au văzut flori pe drumul spre muzeu – – – şi în funcţie de răspunsurile lor, putem conchide că afară e iarnă şi, chiar dacă poate am văzut flori la florărie sau pe la geamuri, în anotimpul ăsta ele nu prea cresc afară…

Dar nouă ne-a fost foarte dor de flori şi – norocul nostru! – am găsit în această casă o grămadă de tablouri care ne aduc aminte de cât de frumoase sunt florile! – vreţi să ne jucăm împreună şi să descoperim că uneori e „floare la ureche” (adică este foarte uşor!) să faci un tablou minunat? Daaaa!

 

Ne oprim în camera din mijloc, cea cu şemineul.

Ne oprim în faţa tablourilor cu naturi statice, cea de Ciucurencu şi cea de Pallady. Avem pregătite obiectele care se regăsesc în cele 2 naturi statice – dar avem grijă să adăugăm şi lucruri care nu se regăsesc în cele 2 tablouri (în mod foarte evident). Le putem ţine sub două pânze mari – dacă cei din grup sunt liniştiţi, putem să-i rugăm să le pipăie aşa cum sunt, sub pânze – şi să facem un JOC DE GHICIT, să  ne spună dacă îşi dau seama ce lucruri am adus aici ca să ne jucăm cu ele. Indiferent dacă le ghicesc sau nu, dăm la o parte pânzele şi îi lăsăm puţin să le exploreze, aşa cum sunt.

Le propunem un JOC DE IDENTIFICARE, să le despartă în două – să le aleagă pe cele care au „culori mai colorate” J,  adică mai aprinse/ vii şi să le pună într-o parte, iar pe cele care au culori mai şterse – în cealaltă parte – – – asta pentru că e unul dintre aspectele care diferenţiază cele 2 lucrări. La cei de 2-3 ani putem să ridicăm noi fiecare obiect în parte şi să-i întrebăm dacă li se pare că obiectul respectiv e viu colorat sau culoarea e mai degrabă ştearsă. Putem face un JOC DE NUMIRE a obiectelor, iar la cei mari merge şi o EXEMPLIFICARE pentru fiecare în parte, „portocaliu ca…”, „albastru ca…”, „galben ca…” (să dea ei mai multe exemple).

Apoi zicem răspicat – „haideţi să facem dezordine!/ harababură/… şi să amestecăm iarăşi toate lucrurile de aici!” – după ce facem asta, le propunem să ne uităm cu mare-mare atenţie la două tablouaşe cu flori – că doar de flori am spus c-o să-ncercăm să ne amintim azi! Şi observăm detaliile din fiecare în parte.

Depinde de fiecare educator cum simte – putem  analiza foarte atent detaliile din cele 2 tablouri acum, înainte de alcătuirea celor două naturi moarte – sau după alcătuirea lor – sau pe parcurs. În explorare, cu cei de 4-6 ani se va merge mai mult pe povestea pe care o spune fiecăruia dintre copii imaginea din tablou – evident, pe căi maieutice 🙂 (întrebări deschise, cu acceptarea variantelor propuse de copii – de la „ale cui să fie obiectele astea?”, până la „credeţi că e dimineaţă sau seară?”)

Fapt este că trebuie alcătuite 2 grupuri de copii – primul grup să aleagă obiectele pentru natura statică de Ciucurencu, iar cel de-al doilea pentru natura statică de Pallady. Şi să le reconstituie, pe măsuţa din cameră şi pe un alt scaun, eventual cu ajutorul părinţilor :). O să constatăm că mai rămân nişte obiecte care nu se regăsesc în cele 2 tablouri – le vom folosi ulterior pentru alcătuirea unei a treia naturi moarte, pe care o pot alcătui după (bună)voie!

Obiecte pentru Ciucurencu: 2 ulcele, flori albe şi flori roz, tuburi de culoare, o faţă de masă/ hârtie creponată portocalie.

Obiecte pentru Pallady: o umbreluţă, un plic cu timbru, o cană cu capac, o oglindă, o perdeluţă.

 

Pentru cei de 4-6 ani – observăm nudul de Pallady – ce apare în el şi nu apare în cele 2 naturi moarte? Un om – dar dacă nu ar fi pictat un om, ar putea fi şi aceasta o natură moartă. Se va folosi o copie (fie fotocopie, fie reproducere-schiţă) a tabloului de Pallady, de pe care se poate detaşa personajul. La modul ideal, aş folosi o variantă cu arici – adică mai toate elementele tabloului să fie detaşabile de pe suport cu ajutorul unor arici, şi să existe elementele unei naturi moarte (ceva fructe sau oale :)) – pe care copiii să le poată lipi în locul personajului, ca să devină „natură moartă”. Nu e nici ceva costisitor, nici greu de făcut – doar că ia ceva timp, e adevărat. Însă cei mici se cam dau în vânt după arici 🙂

După alcătuirea naturilor moarte fiecare va încerca să schiţeze lucruşoarele aranjate pe masă/ scaun. Cei mici, cu ajutorul părinţilor. Asta va reprezenta partea de ATELIER.

PENTRU DIFERENŢA VIU-MORT şi pentru a explica noţiunea de „natură moartă” (am preferat sintagma asta celei de „natură statică” – e o preferinţă de-a mea, pentru că o simt mai clară; dacă pentru voi e mai în regulă cu „statică”, o puteţi folosi pe-asta) – o să insistăm pe ideea de mişcare-nemişcare, adică o să explorăm posibilităţile de mişcare ale obiectele pe care le folosim în alcătuirea naturilor statice – dacă nu le mai mişcăm noi, ele nu se mai mişcă; pe când noi, oamenii de acolo, care suntem vii, ne mişcăm chiar şi când stăm 🙂 – adică simpla respiraţie ne mişcă etc. Astea-s prea multe vorbe, mai ales pentru cei mici – – – lucrul direct o să fie mai lămuritor.  

 

La un moment dat poate fi făcut următorul joc, legat de florile din tablouri: (spun „la un moment dat” pentru că nu-mi dau seama când ar fi mai potrivit, dacă imediat după alcătuirea naturilor moarte – sau după schiţarea lor – – – depinde cum o să simţiţi)

JOC „BUCHEŢELELE” – stăm cu toţii aşezaţi în cerc mare – mişcare pe muzică (o melodie liniştită, nu chiar de primăvară, chiar dacă o să fim nişte floricele :)), apoi educatorul strigă un număr, „x” – şi trebuie să ne grupăm repede-repede cu toţii (copii, părinţi, educator) în „bucheţele” de câte „x” flori. Dacă rămâne cineva pe dinafară, poate să fie albinuţă şi să bâzâie printre flori :).

 

După terminarea jocului şi a schiţei – părinţii şi copiii sunt rugaţi să plece (în perechi părinte-copil) şi să încerce să caute prin camerele muzeului – naturile moarte care se află aici. Sau, mai simplu, putem să îi rugăm doar să caute „tablourile cu flori” – eventual să le şi numere. Când termină, se întorc în camera cu şemineu şi pornim cu toţii prin muzeu, să verificăm depistarea/ numărătoarea împreună  🙂

 

Ce parere aveti? 🙂 Ce ati fi schimbat in desfasurarea programului?

Vom reveni cu articole despre activitatea noastra, dar si despre alte teme interesante in curand!

Echipa De dragul artei

Despre tehnici creative, imaginar si Harap-Alb

Dragii mei,
Vă chem azi într-o “vizită activă” în imaginarul poveștilor din bătrâni. Cine nu le știe – cele cu Făt-Frumos și cu Ileana, cu zmei și balauri cu 7 capete, cu prichindei și cai fermecați, amatori de jăratic, cu împărați verzi și roșii, cu apă vie și apă moartă. Farmecul lor deosebit și lumea lor fantastică merită cunoscută încă.

Dar, să lăsăm aceste gânduri dincolo de noi și să înaintăm în basm.
Am observat cu toții, sper, că eroul principal este mai tot timpul chemat să treacă de pe un tărâm pe altul, acesta fiind mai fermecat decât primul.
Celălalt tărâm, în poveștile noastre, nu este descris niciodată în detaliu, are numai o caracteristică și aceea aparte – e plin de primejdii, Făt Frumos trebuie să fie cu luare aminte, nu știe niciodată ce-l așteaptă – va fi poate binele, va fi poate răul? Nu trage concluzii pripite, Făt Frumos și înaintează încrezător pentru că el deja a ales binele.

Propunerea mea de azi: luați la întâmplare o astfel de poveste veche și împreună cu cei mici și cu cei mari, de ce nu? să vă imaginați cum ar arăta celălalt tărâm. Eu m-am gândit la Harap Alb și la momentul când armăsarul lui cel fermecat se ridică dincolo de nori și prăvălește spânul din înaltul cerului. Cum e dincolo de nori? Eu “am văzut” stele mai mari, mici, meteoriți, există o mișcare a lor, iar calul lui Harap Alb trebuie s-o cunoască, fiind vrăjit. Pe unele stele stau pitici voinici șușotind, dar pe altele stau babe-cloanțe care musai trebuie ocolite dacă nu vrem să dăm de necaz ș.a.m.d., chiar copiii dvs.vă vor descoperi multe dintre secretele acestui loc minunat.
Și tot acest efort împreună cu cei mai mici și foarte foarte simplu: nu ne trebuie decât 2 foi de hârtie groasă diferit colorate, o farfurioară, foarfeci pentru copii, lipici non-toxic, 1-2 pensule subțiri pentru aplicarea lipiciului,1-2 creioane hb și cartea cu povești, evident.
Pașii sunt aceștia
1) Luăm 2 coli A4 de hârtie groasă diferit colorate, le suprapunem și apoi așezăm cât mai spre margini farfurioara, desenându-i conturul, pe care îl decupăm.
2) Cele 2 cercuri obținute se lipesc, iar după uscare desenăm din margine spre centru o spirală și apoi tăiem de-a lungul ei.
3) Hârtia rămasă o îndoim și desenăm 5 steluțe de forme diferite și le decupăm, hârtia rămâne îndoită ca să rezulte câte două exemplare ale aceluiași model.
4) Din rămășițe, tăiem 10 bucăți de panglici mai subțirele cam de 7 cm lungime.
5) Luăm o steluță pe care lipim capătul unei paglici și apoi deasupra lipim pe sora ei geamănă. Se continua acest procedeu cu toate steluțele.
6) Se lipesc capetele panglicilor pe spirală.
7) Întoarcem spirala, lipim o buclă de panglică în mijloc și decorăm cu stele triunghiulare, meteoriți, picitici sau păsări măiestre.

De Ana Maistru

IMG_8009 IMG_8012 IMG_8014 IMG_8022 IMG_8024 IMG_8032 IMG_8035 IMG_8040 Pas 1 Pas 2 Pas 3 Pas 4 Pas 5 bis Pas 5 Pas 6 pas 7 pas 9